Ai simţit vreodată că timpul ţi se scurge printre degete?

Sunt Ana-Maria, am 25 de ani şi o tumoră cerebrală.
Am nevoie de un împrumut pentru viaţă, un împrumut care, pentru mine, valorează cât tot restul clipelor.

46.482 € / 60.000 €
 

Viaţa mea alături de soţul meu abia a început când totul s-a transformat într-o luptă.

Diagnosticul meu - meduloblastom de o înaltă malignitate, înseamnă, pentru mine, un singur lucru: TIMP.

Nu mi-e într-atât de frică de lupta cu boala pe cât mă sperie gândul că voi pierde orice vibraţie a unei zile banale, un apus de soare sau o ploaie de vară, un nor de praf sau un fulg de zăpadă.

Despre mine  

Rodul unei vieţi de muncă îmi poate salva acum mie viaţa

În 2011 când celulele maligne mi-au invins organismul, Ralph M. Steinman (The Rockefeller University) împreună cu alţi cercetători geniali primeau Premiul Nobel în Medicină pentru descoperirile lor privind activarea imunităţii înnăscute şi pentru descoperirea celulei denditice şi rolul său în imunitatea adaptivă.

Aşadar, aceste celule dendritice vor identifica celulele maligne (ascunse/invizibile) şi vor declanşa o reacţie naturală a sistemului imunitar împotriva cancerului.
Practic, îmi vor învăţa/educa/antrena organismul să lupte.

Mai multe informaţii  

Nu aş putea să vă descriu cum mă simt pentru că nici eu nu înţeleg. Ceea ce înţeleg pe deplin e că sănătatea mea valorează acum

60 000 euro.

Îmi iubesc viaţa, vreau să trăiesc şi lupt pentru şanşa mea. Preţuiesc fiecare clipă şi vreau să mă pot bucura alături de iubitul meu soţ cât mai multe zile. Iubesc oamenii frumoşi pe care îi am în jur şi fără de care nu ştiu cum ar arăta ziua de mâine.

 

Împrumut pentru viaţă

Acesta este un împrumut pentru viaţa mea, dobânda pe care o voi plăti va fi măsurată în răsărituri şi-n zâmbete, iar răsplata dumneavoastră, vor fi anii pe care mi-i dăruiti cu atâta generozitate.

Mă poţi ajuta şi răspândind mai departe povestea mea, mulţumesc!

În pachetul media o să găseşti diverse bannere şi imagini care le poţi folosi pe blogul sau pe pagina ta de facebook.