Proiecte-Pentru Ana Maria

Suflet pentru suflet

Proiecte


Activitatile regizorale au dat foarte bine in declaratia de avere a consilierului ministerial Misu Popescu. Nu stim exact ce grosime avea caramida pe care a primit-o de la Casuneanu, dar putem sa banuim ca celelalte caramizi primite de consilier nu i-au facut de ris pe cei care le-au oferit. Din vara lui 2007 pina anul acesta, Misu s-a imbogatit cu o casa la Miami in valoare de 630.000 de dolari si un avion Cessna de 300.000 de dolari, care, insa, nu a fost mentionat in declaratia de avere. De asemenea, el a acordat imprumuturi in bani, nu in caramizi, in valoare de citeva milioane de lei noi. Per total, in declaratia de venituri pe 2008 a lui Misu Popescu, cheltuielile depasesc veniturile. Din mai 2007 pina in iunie 2008, Misu a avut venituri de 1.788.258 RON. In aceeasi perioada, insa, el a cheltuit cu 1,1 milioane RON mai mult. Numai imprumuturile pe care le-a acordat se ridica la suma de 1,3 milioane RON, adica aproape 75% din veniturile totale ale consilierului.

O zi de la inceputul lui iulie. Consilierul Misu Popescu se intoarce din concediu. Pe holurile de la etajul 1 al Ministerului Transporturilor, lingaii si apropiatii lui Misu il opresc pentru a-si prezenta limbile curate si pregatite sa isi reia activitatile obisnuite pe linga sforarul-sef de la cabinetul ministrului. Intre timp, in cadru apare Costel Casuneanu, patron al grupului de firme Pa&Co, unul dintre baietii de la Golden Blitz si beneficiar de contracte pe bani publici de zeci de milioane de euro.

Costel se indreapta incet catre Misu. Stop-cadru: daca ne uitam cu atentie la Costel, observam ca in miinile sale se afla un un pachet de grosimea unei caramizi sanatoase. El stapineste cu greu pachetul, care se zbate nerabdator sa ajunga in proprietatea destinatarului. Si acum, actiune! Costel a ajuns linga Misu Popescu. Dupa o discutie de citeva minute, caramida trece, in sfirsit, de la patron la consilierul ministerial. La scurt timp dupa transfer, Casuneanu pleaca. La fel face si Misu, insotit de cortegiul de lingai. Stop-cadru din nou. Ceva este in neregula cu pachetul primit de Misu Popescu. Usor-usor, acesta incepe sa se subtieze, lasind in urma bancnote de 200 RON. Lasam iarasi actiunea sa continue. Intre timp, in scena au mai aparut citeva angajate ale biroului de presa al ministerului. Ele string mizeria facuta de pachetul consilierului si o duc proprietarului, care nu si-a dat seama nici un moment ce lasa in urma.

Desi este real, acest scurtmetraj nu a fost premiat la nici un festival. Actorii lui merita, insa, sa fie cunoscuti de public pentru a fi tratati cum se cuvine. Misu Popescu este un fost membru al PNTCD reciclat in penelist din 2000, imediat dupa ce taranistii au pierdut alegerile. Tot in 2000, el a fost anchetat pentru ca ar fi primit spaga de la un afacerist pentru a-i facilita acestuia cumpararea de actiuni la o firma de turism a statului. In prezent, este seful consilierilor lui Sica si sforarul-sef de la Transporturi. Orice firma de constructii care vrea sa obtina contracte de la minister trebuie sa il imbuneze mai intii pe el. Misu isi exercita oriunde si oricind tupeul de ciocoi. De exemplu, pentru ca Bechtel avea probleme cu un angajat al Companiei de Drumuri, Misu a mers la o sedinta a Consiliului de Administratie al CNADNR si l-a dat afara pe netrebnicul care isi facea griji ca Bechtel primeste bani necuveniti.